DESPRE
POVESTEA
NOASTRĂ
Designoir Interiors este o poveste despre lumină și căldură care se transpune în spații
estetice, funcționale și aerisite. S-a născut ca un experiment de felul ,,De ce nu?” din dorința de exprimare creativă în afara limitărilor clasicului job 9-5.
Acest “De ce nu?” a fost întâmpinat cu entuziasm și, datorită încrederii primilor clienți, am continuat să creștem și să învățăm împreună.
Fiecare proiect vine cu propriile provocări pe care le primim nerăbdători (pentru că nimic nu se compară cu bucuria unui proiect nou), iar fiecare client cu nevoile și convingerile sale pe care trebuie sa le înțelegem, integrăm și, la nevoie, să le trecem prin filtrul nostru bazat pe funcționalitate și experiență.
Îmbinăm cunoștințe de arhitectură și design interior cu cele tehnice, realizând puntea viziune — spațiu. Toate proiectele noastre sunt fezabile, iar marea majoritate ușor de implementat (cu sau fără prezența noastră pe șantier).
Punem accent pe colaborarea și comunicarea între proiectant și client, astfel încât să putem depăși orice situație împreună și să vă oferim la final un spațiu potrivit pentru voi — să transformăm o casă în acasă.
It’s how you live that matters
Laura